Clădirea fost „Palat Romanit”, este unul din principalele edificii bucureştene ale primei jumatăţi de veac a secolului XIX-lea. Clădirea Muzeului Colecţiilor de Artă, situată în zona centrală a capitalei, este amplasată la intersecţia Str. Griviţei cu Calea Victoriei.
Dupa schimbări succesive a destinaţiei şi după completări şi transformări suferite în lunga perioadă a existenţei sale, ansamblul are în prezent o decoraţie exterioară neoclasică, frontoane la ferestre, colonete şi motive vegetale reluate la atice. La interior nu s-a mai păstrat nimic din decoraţiile menţionate în diferite documente.
Construcţia are forma de U şi este formată din trei corpuri orientate pe trei laturi ale unei curţi cu acces din Calea Victoriei.
Muzeul Colecţiilor de Artă este un important monument istoric, înscris pe Lista Monumentelor Istorice la nr. B-II-Mb-19862. Clădirea muzeului, în care sunt amenajate săli de expoziţie, este formată din trei corpuri (A, B şi C) cu regim de înălţime S+P+2E. Ansamblul corpurilor de clădire, construit la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, a suferit de-a lungul timpului numeroase degradări fizice şi biologice atât la zidării, cât şi la planşeele din lemn. De asemenea, din cauza gradului scăzut de asigurare la acţiuni seismice, clădirea, în alcătuirea actuală, prezenta vulnerabilitate, încadrându-se în clasă de risc seismic ridicat. În aceste condiţii, se impunea reabilitarea structurii clădirii care s-a făcut prin lucrări de consolidare – conservare. Lucrările de consolidare – conservare au fost, în principal, următoarele: consolidarea fundaţiilor şi hidroizolarea acestora, introducerea unui sistem de diafragme din beton armat, realizarea planşeelor din beton armat precum şi lucrări de protejare împotriva umidităţii şi stoparea procesului de degradare biologică.
Muzeul a fost inaugurat în data de 3 iunie 2013, în prezența premierului României, domnul Victor Ponta și a ASR Charles, Prinţ de Wales. Expoziția muzeală prezintă colecţii care ocupă integral cele trei corpuri ale clădirii și cuprind lucrări de artă românească modernă, artă românească populară, dar şi lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă de provenienţă occidentală sau orientală.