Programe și proiecte în implementare

„E-cultura: Biblioteca Digitală a României“

STRATEGIA SECTORIALĂ ÎN DOMENIUL CULTURII

https://www.umpcultura.ro/monumenteistorice

Europa Creativă

Carieră

Facebook

 

 

Evenimente în marja președinției României la Consiliul UE

 

Anunț concurs pentru ocuparea postului de Expert sistematizare legislație

Anunț concurs pentru ocuparea postului de Expert sistematizare legislație în cadrul proiectului „Monumente istorice: planificare strategică și politici publice optimizate” (SIPOCA 389/ MYSMIS 115895)

I. DENUMIREA POSTULUI:

Expert sistematizare legislație (perioadă determinată – 7 luni, normă redusă/ timp inegal de lucru * - 2 posturi

* Detalii se pot obține telefonic, la cerere.

II. DESCRIEREA POSTULUI

Atribuții/responsabilități

  1. Realizează sistematizarea legislației din domeniul protejării patrimoniului cultural, asigurând integrarea, armonizarea și verificarea proiectului Codului patrimoniului cultural în raport cu prevederi conexe domeniului protejării patrimoniului cultural, respectiv:
    • Codul administrativ (statutul bunurilor proprietate publică, administrația publică centrală și locală, serviciile publice deconcentrate și alte prevederi incidente);
    • reglementări privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
    • reglementări în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului;
    • reglementări privind regimul construcțiilor;
    • regimul contravențiilor;
    • Codul penal și Codul de procedură penală;
    • Codul civil și Codul de procedură civilă;
    • reglementări din domeniul formării și calificării profesionale;
    • reglementări privind informațiile de interes public și reutilizarea informațiilor din instituțiile publice;
    • regimul juridic al cultelor religioase;
    • reglementări din domeniul finanțelor publice și al finanțelor publice locale;
    • norme de tehnică legislativă;
    • alte domenii conexe domeniului protejării patrimoniului cultural.
  2. Asigură suport juridic pentru Experții analiză și sistematizare legislație, pentru Experții raportori și pentru Coordonator, în vederea integrării și armonizării prevederilor tuturor titlurilor proiectului Codului patrimoniului cultural.
  3. În implementarea sarcinilor sale se raportează la prevederile Tezelor prealabile ale Codului patrimoniului cultural.
  4. Prin eforturi proprii şi beneficiind de sprijinul secretariatului proiectului, consultă acele autorități și instituții de la care poate obține informații relevante pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, fiind direct responsabil pentru consultarea structurilor asociative ale administrației publice locale.
  5. Participă activ la procesul de sistematizare a legislației și la elaborarea proiectului Codului patrimoniului cultural, în colaborare cu ceilalți Experți.
  6. Organizează, în colaborare cu Coordonatorul activității de elaborare a Codului patrimoniului cultural și cu alți Experți desemnați, dezbaterile din cadrul consultărilor publice ale proiectului de Cod.
  7. În colaborare cu Experții raportori, integrează aspectele relevante pentru domeniul său de competență, în urma procesului de consultare publică a rapoartelor de analiză a legislației în domeniul patrimoniului cultural.
  8. În colaborare cu Coordonatorul și cu Experții raportori, integrează aspectele relevante pentru domeniul său de competență, în urma procesului de consultare publică a proiectului de Cod al patrimoniului cultural.
  9. Realizează modificările textului proiectului de Cod în etapa de integrare a aspectelor relevante din procesul de consultare publică, dar numai în urma adoptării concluziilor post-consultare şi în colaborare cu Coordonatorul, respectiv cu echipa de redactare a Codului.
  10. Comunică cu ceilalți Experți nominalizați în Comisia de elaborare a Codului patrimoniului cultural, în vederea armonizării activității desfășurate, inclusiv în procesul de consultare publică și a formulării propunerilor de text de lege. În procesul de comunicare se raportează întotdeauna la Coordonator și la Experții raportori. 
  11. Participă la grupurile de lucru ale Comisiei de elaborare a Codului patrimoniului cultural la convocarea echipei de management a proiectului, ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată la fiecare lună.
  12. Asigură calitatea rapoartelor/analizelor pe care le realizează și a muncii pe care o desfășoară și respectă termenele de predare comunicate de către echipa de management a proiectului.
  13. Propune măsuri de îmbunătățire a modului de colaborare și comunicare în cadrul Comisiei de elaborare a Codului patrimoniului cultural.
  14. Comunică și colaborează în mod nemijlocit sau cu sprijinul secretariatului proiectului, după caz, cu departamentele și serviciile deconcentrate ale M.C.I.N., cu Institutul Național al Patrimoniului și cu terți, instituții publice și private la nivel național și internațional, care pot sprijini cu informații și expertiză concludentă atingerea rezultatelor scontate ale proiectului.

III. CONDIȚII DE PARTICIPARE:

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplinește următoarele condiții:

  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

1. STUDII DE SPECIALITATE:

Studii superioare de lungă durată sau studii în regim Bologna ciclul 1 și 2 finalizate cu diplomă de licență sau master, după caz, în ramura de știință: științe juridice.

2. VECHIMEA ÎN MUNCĂ/SPECIALITATE NECESARĂ:

5 ani vechime în specialitate.
Experiența în activități de reglementare sau/și în programe sau activități în relație cu patrimoniul cultural constituie un avantaj.

3. CUNOŞTINŢE DE OPERARE/PROGRAMARE PE CALCULATOR:

Deține cunoștințe solide de operare pe calculator, în special procesare de text și tabelare și este eficient în utilizarea resurselor și instrumentelor TIC, inclusiv a platformelor colaborative.

4. LIMBI STRĂINE:

Cunoașterea a două limbi străine de circulație internațională, una la nivel avansat și cealaltă la nivel mediu, cel puţin limba principală fiind, la alegere, dintre: franceză, italiană și engleză (citit, scris, vorbit).

5. ABILITĂŢI, CALITĂŢI ŞI APTITUDINI NECESARE:

Capacitate de evaluare, analiză, sinteză, asumare de responsabilități;
Capacitate de organizare și planificare;
Spirit de observație și inițiativă;
Capacitate de lucru în echipă și individual;
Abilități de comunicare și de relaționare interpersonale;
Abilitatea de a lucra în context multidisciplinar și intercultural;
Capacitate de lucru sub stres;
Integritate, punctualitate, promptitudine, confidențialitate.

6. CERINȚE SPECIFICE:

Experiență în prelucrarea, corelarea și analiza informațiilor;
Experiență de lucru în echipe pluridisciplinare;
Experienţă de lucru în/ în relație cu administraţia publică și/sau în/cu alte instituţii publice din domeniul patrimoniului imobil ori experiență de lucru în mediul academic specializat (formează personal în acest domeniu);
Experiență în domeniul elaborării de documente cu caracter normativ;
Bună cunoaștere a aparatului administrativ cu atribuții în domeniul patrimoniului cultural imobil și a instituțiilor și organismelor cu atribuții în domeniul monumentelor istorice (inclusiv situri arheologice);
Bună cunoaștere a normativelor naționale cu incidență în domeniul patrimoniului cultural material și imaterial.

IV. DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG. 286/2011):

  1. cerere înscriere concurs adresată directorului UMP
  2. scrisoare de intenție și o recomandare
  3. CI + copie
  4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă  efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate;
  5. CV
  6. copia carnetului de muncă conformă cu originalul sau adeverință care să ateste vechimea în muncă
  7. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate (tip cf. Ministerului Sănătății)
  8. cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează *)
    *) În cazul documentului prevăzut la lit h), candidatul admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

V. LOCUL ȘI DATA PÂNĂ LA CARE SE POT DEPUNE DOSARELE DE ÎNSCRIERE:

Locul: sediul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Unitatea de Management a Proiectului, Bd. Unirii nr. 22, sector 3, București, intrarea Aulă, etaj 5, sala 503
Data: 30 august 2019, ora 14:00
Telefon: 021.222.84.79
Persoană de contact: Claudia Ciobanu

VI. BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA CONCURSULUI

  1. Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind funcționarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Hotărârea Guvernului nr. 905/2016 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului Codului patrimoniului cultural;
  3. Hotărârea Guvernului nr. 909/2014 privind aprobarea Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 şi constituirea Comitetului naţional pentru coordonarea implementării Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020, cu modificările ulterioare;
  4. Hotărârea Guvernului nr. 1076/2014 pentru aprobarea Strategiei privind mai buna reglementare 2014-2020;
  5. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării;
  7. Principalele acte normative din domeniul protejării patrimoniului cultural, enumerate în continuare, și normele metodologice de aplicare aferente acestora:
    • Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Ordonanța Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, aprobată cu modificări prin Legea nr. 378/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legea nr. 311/2003 a muzeelor și colecțiilor publice, republicată;
    • Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
    • Legea nr. 6/2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic și industrial;
  8. Legislația cu incidență în domeniul patrimoniului cultural, referitoare la amenajarea teritorială, urbanism, construcții, protecția mediului, exproprieri, finanțe publice; Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, Codul administrativ;
  9. Convenții internaționale cu incidență în domeniul patrimoniului cultural și al peisajului cultural, la care România este parte.

Notă: Candidații vor avea în vedere forma actelor normative în vigoare la data publicării anunțului referitor la concurs.

VII. LOCUL, DATA ȘI ORA DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI

Locul: sediul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Unitatea de Management a Proiectului, Bd. Unirii nr. 22, sector 3, București, intrarea Aulă, etaj 5 (Sala/ora vor fi comunicate odată cu rezultatele de la selecția dosarelor/proba scrisă, în funcție de numărul de candidați admiși)
Data susținerii probei scrise: 09 septembrie 2019
Data susținerii interviului: 13 septembrie 2019
Telefon: 021.222.84.79

VIII. TIPUL PROBELOR DE CONCURS/EXAMEN

  • probă scrisă
  • interviu

 

Conform art.1 alin.1 pct.36 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, cu modificările și completările ulterioare: în termen de 30 de zile, salariatul are obligația de a depune declarație de avere și declarație de interese, la sediul angajatorului.

REGULAMENT de organizare și desfășurare a concursului organizat pentru ocuparea posturilor vacante – în cadrul Proiectului Monumente istorice – planificare strategică și politici publice optimizate